Despre noi

O asociație pornită dintr-o curte din Cerghizel

Și de pe potecile Mureșului - acolo unde familiile noastre au descoperit că muntele e cel mai bun loc de crescut copii.

Întâi au fost drumețiile

Totul a început simplu: familii care urcau împreună pe munte, copii care descopereau poteca, un grup de WhatsApp care creștea de la o ieșire la alta. Apoi, în curtea noastră din Cerghizel, lângă rândurile de lavandă, a apărut un festival pentru familii. La a treia ediție, festivalul adună sute de oameni.

În 2025 am dat acestei comunități o formă oficială: Asociația Mers pe Munte. Scopul nostru e același din prima zi - să apropiem copiii de munte și de natură, prin mișcare, joacă și timp petrecut împreună.

Ce facem, concret

1

Drumeții și ieșiri în natură

Trasee pentru familii cu copii, organizate gratuit, anunțate în comunitatea noastră de WhatsApp.

2

Lavanda Family Fest

Festivalul anual al familiilor, în iunie, la Cerghizel. Ateliere, muzică, natură. Acces liber.

3

Educație pentru natură

Programe și activități prin care copiii învață să respecte muntele și să aibă grijă de mediu.

Oamenii din spate

Ovidiu BaciuPreședinte
Alexandra BaciuVicepreședinte
Andrada CristeaSecretar

Plus voluntarii fără de care nicio drumeție și nicio ediție de festival nu ar fi posibile.

Vrei să fii parte din asta?

Vino la o drumeție, adu copiii la festival sau susține-ne cu o donație. Toate trei contează.